sâmbătă, 25 iunie 2011

Dialog în surdină al „intelectualilor lui Băsescu”

Ce facem, ce facem, ai văzut declaraţia preşedintelui? Ce greşeală. Oare cum să răspundem?", încep în surdină dialogul doi dintre intelectualii prezenţi, joi seara, la o lansare de carte. "Nu răspundeţi", îi sfătuieşte din timp un consultant de nădejde, venit să sprijine dezinteresat grupul. "Dar vor veni toţi să ne întrebe. De ce a spus asta preşedintele?", continuă intelectualul, în timp ce se apropie de partenerul său de dialog pentru ca vorbele să nu îi fie surprinse. "Le spuneţi simplu că aţi venit aici pentru un alt eveniment, nu pentru a răspunde la întrebări despre preşedinte", vine răspunsul consultantului. "Haideţi să nu mai vorbim, să nu ne surprindă vreo cameră". Se retrag în colţuri diferite ale sălii.
Mai este o jumătate de oră până când Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu şi Horia Roman Patapievici vor discuta oficial "Despre comunism", ultima carte lansată de Vladimir Tismăneanu. Toţi patru, în jurul mesei, incapabili să răspundă la întrebarea pe care le-o adresez, respectiv dacă au vreo reacţie faţă de atacul preşedintelui Băsescu la adresa Regelui Mihai. Pentru moment, fiecare are un "No comment" suveran.
Mircea Cărtărescu îmi spune că va avea o reacţie, pe care lumea o va citi a doua zi, în ziarul cu care colaborează. Reacţia avea să vină ca o dojană: "Un preşedinte trebuie să fie diplomatic, el nu e un istoric revizionist, ci un simbol naţional. Dacă are şi unele păreri nu prea democratice, mai bine să nu şi le exprime, căci trăim într-o ţară democratică. Nu sună bine, nici frumos în gura lui părerile extrem de nepopulare de acest gen". Vladimir Tismăneanu a ales reacţia pe blog, sintetizată prin următoarea frază: "Sunt şocat de declanşarea unui adevărat tsunami de articole şi intervenţii publice în care istorici, ziarişti, politicieni s-au întrecut unii cu alţii să comenteze câteva fraze dintr-un interviu televizat al preşedintelui".
Când un intelectual tace din convingere este un lucru normal, dar când tace complice situaţia devine gravă. Urmăriţi cum au reacţionat istoricii aflaţi astăzi în fruntea instituţiilor statului. Prea mulţi intelectuali au tăcut în ultimele zile vinovat, recunoscând că nu au destule argumente pentru a-l mai salva pe Traian Băsescu de propriile excese. Undeva, un preşedinte a spus o grozăvie aşa de mare încât lui, intelectualului, i-a pierit vocea. Se cenzurează şi nu îl poate sancţiona pe cel care a spus bazaconii. "Ştim că a greşit, dar nu trebuie să-l atacăm şi noi. Sunt destui care o fac", pare scuza perfectă.
Suspect, a tăcut şi şcoala românească. Dascălul a amuţit, a uitat să mai reacţioneze atunci când trebuie. Un mesaj de genul "nu suntem tâmpiţi, ne cunoaştem istoria" ar fi fost de ajuns. Ar fi corectat la timp o scăpare nepermisă a preşedintelui care conduce reforma şi procesul de modernizare a statului.
Un preşedinte care a picat examenul în cele 100 de secunde ale dizertaţiei sale. Probabil, a fost cea mai dezastruoasă declaraţie a unui şef de stat post-decembrist despre istoria poporului său. O sută de secunde care nu pot fi scuzate. Nici măcar de intelectualii apropiaţi de Palatul Cotroceni.
Pentru că asta au spus ieri intelectualii preşedintelui prin tăcerea lor. "Nu vă putem apăra, domnule preşedinte". Oftează, gândindu-se cât de utili ar fi fost dacă afirmaţiile despre Regele Mihai şi mareşalul Antonescu ar fi fost făcute de Ion Iliescu. "Îl zdrobeam", afirmă scurt, în timp ce trag aer în piept, pregătindu-se parcă de atacul ce nu va mai veni.
Este dreptul fiecăruia să tacă sau să vorbească. Deseori enervaţi de acest apelativ, intelectualii lui Băsescu au pierdut o bună ocazie să vorbească. Să fie intelectuali şi punct.
Noi ştim însă să ascundem mizeria sub preş. Putem închide ochii şi să ne imaginăm că nimic nu s-a întâmplat. Dar oare putem ascunde evidenţele şi în faţa celor din afara graniţelor noastre? Câte canale diplomatice sunt active în acest moment, doar pentru a explica ce a vrut să spună preşedintele în cele 100 de secunde? Oare organizaţiile internaţionale pot tăcea la fel cum au făcut cele din ţară sau cer explicaţii urgente când au auzit cuvinte precum Holocaust şi "sluga Moscovei"?
P.S.: Într-o presă aflată în continuă scădere a tirajului, acuzată de partizanat de o parte şi de alta, ieri a fost unanimitate. Declaraţiile preşedintelui Băsescu despre Regele Mihai şi mareşalul Ion Antonescu nu au putut fi scuzate nici chiar de cei care susţin Palatul Cotroceni. Poate acesta este un semn de normalitate.

sursa : gandul.info    de Cristian ANDREI

Nicolae Badea - cauza dezastrului la Dinamo

Nicolae Badea este seful la Dinamo. Dl. Badea a venit la club intr-o perioada cand Dinamo se afla intr-o situatie precara atat din punct de vedere financiar dar si a performantei sportive. Presedintele Badea prin relatiile care le are a reusit sa desprinda sectia de fotbal de restul clubului, sa adune cativa investitori, iar echipa a castigat 4 campionate, 5 cupe ale Romaniei si o supercupa.
Totusi, trebuie spus ca Dinamo n-a avut o strategie si nici o stabilitate la nivelul lotului sau a bancii technice sau a structurii actionarilor, iar cea mai buna davada fiind ca-n 13 ani Dinamo n-a reusit 2 titluri consecutive. Motivul este simplu, dl. Badea n-a fost preocupat sa dezvolte clubul Dinamo ci sa-l exploateze.
Dupa 13 ani, FC Dinamo Bucuresti se afla insa in aceeasi situatie cand Nicolae Badea a preluat-o: mediocritate pe plan sportiv ( nici un trofeu in ultimii 3 ani, doi ani la rand echipa a terminat in campionat pe locul 6, record de goluri primite anul acesta cele mai multe din istoria de 63 de ani a clubului), plina de datorii la stat, terti, jucatori si antrenori propri, iar suporterii au parasit echipa.
Dl. Badea are o calitate: stie sa vorbeasca si sa se faca crezuti de oameni.L-au crezut rand pe rand generalii de la Interne care i-au dat clubul pe mana, apoi Cornel Dinu care l-a ajutat sa castige primul titlu cu copii crescuti de Chirila ( Petre, Hildan, Tararache, Mihalcea) sau Netoiu ( care i-a adus 2 echipe de la Craiova, plus alti jucatori gen Adrian Mutu) sau Walter, Turcu si altii ( care au mai dat imprumutat clubul cu bani ) , sau antrenori gen Mircea Rednic care a reusit sa castige titlul din 2007 cu jucatori anonimi adunati adhoc de prin toata Europa.
In vorbele lui Nicolae Badea am crezut si noi suporterii cand proiecte gen "Dinamo echipa tutoror" , "proiectul Manchester" , "noul stadion si complexul Dinamo" , "new Dinamo " s-au dovedit a fi doar sloganuri menite sa dea o speranta desarta suporterilor si altor posibili finantatori care sa dea bani la Dinamo.
Timpul a trecut, si rand pe rand, Bagher, Cohn, Becali, Netoiu, Turcu, Walter au fost inlaturati si a ramas doar Nicolae Badea, impreuna cu marioneta sa dl. Savulescu si cu Cristi Borcea cel care a dat cu semnatura la majoritatea tranzactiile de jucatori a lui Dinamo din anii trecuti.
Sigur, multi vor spune ca molima la Dinamo sunt fratii Becali, dar adevarul este ca nici un transfer de jucator nu se putea face fara acordul dl. Badea. Din zecile de milioane obtinute de-a lungul anilor din transferurile de jucatori, Dinamo n-a investit nici in infrastructura stadionului, n-a obtinut nicio performanta europeana notabila si n-are nici o premiza de viitor.
Nicolae Badea este principala cauaza a situatie actuale in care se afla Dinamo. A venit timpul ca toti suporterii dinamovisti (incluzand cei care mai merg la stadion si cei care nu mai se implica) sa lupte pentru inlaturarea lui Nicolae Badea. Daca nu luam atitudine inseamna ca suntem de acord cu ceea ce se intampla la Dinamo si suntem indirect partasi la dezastrul clubului nostru . Hai Dinamo!
 sursa : www.dinamomania.ro

marți, 21 iunie 2011

Stefan cel Mare va fi DEMOLAT: Dupa 60 de ani, Dinamo isi face un nou stadion!

Dinamo isi darama stadionul vechi de 60 de ani. Vrea sa ridice unul nou!
Dinamovistii vor avea un stadion nou. Au primit aprobarile de a demola arena veche, in locul careia vor ridica un nou stadion.
Steaua si Dinamo vor imparti National Arena pana cand noul stadion al lui Dinamo va fi gata.
Stefan cel Mare a fost construit in 1951 si inaugurat un an mai tarziu. Stefan cel Mare a aparut si in filme! In anii '70 s-au turnat imagini pentru celebrul film romanesc BD.
15.000 de locuri are arena pe care Dinamo isi joaca meciurile de acasa de 60 de ani! Noua arena a lui Dinamo va fi construita tot in "GROAPA".







vineri, 17 iunie 2011

Programul lui Dinamo in Europa League

Cum s-au mai linistit apele legate de nelicentierea Timisoarei si a Bistritei iar lucrurile s-au clarificat inclusiv la UEFA, va propunem sa parcurgem programul lui Dinamo in cupele europene in acest sezon.


Desi am terminat pe 6 “beneficiem” de o decizie a comisiei lui Duru si avem parte de o vacanta mai lunga inainte de a incepe sezonul european, in locul nostru va juca echipa din Medias in turul 2 preliminar din Europa League pe 14 respectiv 21 iulie.

Pentru Dinamo devine interesant odata cu 15 iulie cand are loc tragerea la sorti pentru turul 3, acelasi in care ne-am impiedicat anul trecut de croati, si care va avea loc pe 28 iulie(turul) si 4 august(returul).Cu un coeficient de 22.164 Dinamo va fi cu siguranta cap de serie, dar si asa pe lista posibililor adversari gasim cluburi ca:Dundee United, Omonia Nicosia, Maccabi Tel-Aviv, Legia Varsovia sau…Hajduk Split, printre cele mai importante, dar si echipe modeste care nu inseamna nimic in Europa:Fc Gomel, Fc Senica sau Sligo Rovers.

Presupunand ca nu mai repetam “isprava” de anul trecut si reusim sa ne calificam, tragerea la sorti pentru turul 4 preliminar sau play-off cum se numeste mai nou, ultimul inainte de a intra pe tabloul grupelor va avea loc pe 5 august, iar meciurile se vor juca pe 18 respectiv 25 august.Si aici Dinamo va beneficia de statutul de cap de serie dar lucrurile vor fi mult mai complicate pentru ca apar mult mai multe formatii tari pe lista posibililor adversari :Levski Sofia, Hannover, Sochaux. Mainz, Bursaspor, Cska Sofia sau mai vechea cunostinta Elfsborg.La polul opus daca am avea cumva parte de noroc, care nu prea ne este noua caracteristic la tragerile la sorti, am putea pica cu Shamrock Rovers, Malmo, Fc Zestafoni, sau Ekranas Panevezys.

In cazul in care am trece si de acest tur pe 26 august am fi in fata televizoarelor sa vedem tragerea la sorti pentru faza grupelor iar primul meci va avea loc pe 15 septembrie.

Concluzionand, timpul pana incepem un nou sezon european este destul de scurt mai avem doar o luna si jumatate si din pacate la Dinamo e haos, inca nu se stie nimic sigur, nici numele antrenorului, nici ce jucatori pleaca sau ce transferuri se vor face.Asta in conditiile in care toate echipele de la noi care joaca in cupele europene si-au pus la punct strategia pentru urmatorul sezon si stau mult mai bine la capitolul achizitii.Noi deocamdata avem aceeasi aparare care a incasat recordul de goluri intr-un sezon din istoria clubului, probleme cu salariile si certuri pe putere in loja intre actionari.In conditiile astea oricat de optimisti am fi nu ne putem astepta la nimic bun in luna iulie indiferent de numele adversarilor.

duminică, 12 iunie 2011

Fanii dinamovişti au găsit VINOVATUL pentru situaţia de la Dinamo! "A venit timpul să luptăm pentru înlăturarea lui!"

Noul sezon se apropie rapid şi toate echipele mari îşi pregătesc strategia pentru atacarea titlului. Steaua, Rapid şi CFR Cluj promit o revenire de senzaţie, în timp ce Dinamo pare să bată pasul pe loc. Fanii "câinilor" simt că echipa lor se îndreaptă către nicăieri şi nu ştiu ce să mai creadă.
Clubul din "Ştefan cel Mare" nu a realizat încă niciun transfer, numele antrenorului pentru viitorul sezon e încă o necunoscută şi suporterii se aşteaptă deja la un nou sezon dezastros. Fanii nu mai cred în proiectul "new Dinamo" şi îl văd drept principal vinovat pentru situaţia în care se află clubul pe Nicolae Badea.
Iată câteva pasaje din articolul postat pe http://www.dinamomania.net/

" [...] Totusi, trebuie spus ca Dinamo n-a avut o strategie si nici o stabilitate la nivelul lotului sau a bancii technice sau a structurii actionarilor, iar cea mai buna davada fiind ca-n 13 ani Dinamo n-a reusit 2 titluri consecutive. Motivul este simplu, dl. Badea n-a fost preocupat sa dezvolte clubul Dinamo ci sa-l exploateze.
Dupa 13 ani, FC Dinamo Bucuresti se afla insa in aceeasi situatie cand Nicolae Badea a preluat-o: mediocritate pe plan sportiv ( nici un trofeu in ultimii 3 ani, doi ani la rand echipa a terminat in campionat pe locul 6, record de goluri primite anul acesta cele mai multe din istoria de 63 de ani a clubului), plina de datorii la stat, terti, jucatori si antrenori propri, iar suporterii au parasit echipa.
Sigur, multi vor spune ca molima la Dinamo sunt fratii Becali, dar adevarul este ca nici un transfer de jucator nu se putea face fara acordul dl. Badea. Din zecile de milioane obtinute de-a lungul anilor din transferurile de jucatori, Dinamo n-a investit nici in infrastructura stadionului, n-a obtinut nicio performanta europeana notabila si n-are nici o premiza de viitor ", scriu fanii dinamovişti pe http://www.dinamomania.net/.

Decaderea imperiului PDL

Orice mare imperiu cum ar fi: Imperiul Roman, Otoman, Persan, Bizantin, Dinastia Han, Britanic, Rus sau Mongol au crezut ca sunt eterne si atotputernice si au decazut din doua motive … toate si-au sapat singure groapa:
1.S-au luptat pentru putere interioara
2.Largirea ariei de influenta.
Insa nimic nu este etern, nimic nu este infinit, asa ca odata si odata, cand limitele de control vor fi atinse, uremeaza o cale fara scapare, decaderea.
Aceasi soarta o va avea si PDL-ul, pentru ca indiferent care vor fi declaratiile publice, este logic ca Blaga are un plan, iar acel plan
•nu este sa ramana in umbra partidului
•nu este sa ramana un anonim
•si nici nu vrea sa ajunga un pres al PDL-ului.
In concluzie, Blaga a devenit “Calcaiul lui Ahile” in coasta PDL si ori joaca toate cartile in cel mai perfect mod, ori’l va paste soarta lui Vantu, Nastase si multi altii, adica anchetele DNA sau va pleca si el capul ca un buldog catel cuminte, asa cum l’au plecat multi in fata marelui “zeu” de la Cotroceni !

joi, 2 iunie 2011

ANTONESU:Basescu nu are in minte decat sa se razbune

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a spus ca seful statului, Traian Basescu, s-a suparat ca în sirul de proteste la adresa sa s-a numarat si unul dur, contondent, al politistilor si ca, de atunci, nu are în minte decât sa se razbune.
Presedintele acestei tari, care se socoteste atotputernic, si, în raport cu Guvernul si majoritatea parlamentara are si motive, s-a suparat pentru ca în lungul sir de contestatii publice democratice, normale, împotriva sa a existat un protest dur, contondent, al politistilor. De atunci nu are în minte decât sa se razbune, a precizat Crin Antonescu, comentând astfel masura luata joi de ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, de a reduce sporurile de hrana.
Antonescu a precizat ca, în prima instanta, Traian Basescu s-a razbunat pe ministrul Administratiei si Internelor în perioada caruia a fost organizat acel protest al politistilor, liderul PNL evitând sa precizeze numele acestuia.
Am asistat si la lucruri spectaculoase, daca nu ar fi caraghioase, si care au afectat imaginea ministerului: chestorul Dan Fatuloiu, cu o pozitie importanta în minister, aflat sub acuzatii grave, a plecat atasat la Roma, iar secretarul general al ministerului a fost aretat preventiv pentru 29 de zile fara ca ministrul de Interne sa dea macar o declaratie în legatura cu acest lucru. În oprice tara europeana arestarea numarului 2 din minister e un cutremur politic si institutional si, daca nu demisioneaza ministrul care l-a numit, exista macar o explicatie publica.
El l-a acuzat pe ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, de faptul ca nu el decide în ceea ce priveste demnitatea pe care o are si ca decizia apartine, de fapt, "stapânului".
Domnul Igas nu stie, nu aude, e mic. Altcineva decide. Domnul Igas stie sa atace azi veniturile, conditia, situatia materiala si pâna la urma prestigiul oamenilor care reprezinta ca politisti sistemul de ordine publica, pentru ca asa i s-a ordonat si pentru ca dorinta stapânului trebuie îndeplinita fata de oamenii care l-au înfruntat.
Sindicalistii din politie ameninta cu proteste, dupa ce au fost anuntati printr-un document întocmit de Directia Financiara din cadrul MAI si semnat de ministrul Traian Igas ca le este redusa norma de hrana cu aproximativ 550 de lei, masura fiind motivata de lipsa fondurilor.