luni, 28 februarie 2011

Noul Cod al Muncii,aprobat si ttrimis la Parlament. Opozitia depune motiune de cenzura

Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Codului Muncii pentru care îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului. Opoziţia a anunţat că urmează să depună moţiune de cenzură, după asumarea răspunderii. Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie, la ora 10.00. Parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00, informează Mediafax.
Potrivit premierului Emil Boc, Codul Muncii a fost trimis Parlament. Referitor la o eventuală moţiune de cenzută, premierul a declarat că nu l-a speriat niciodată o moţiune de cenzură şi nici aceasta nu îl sperie.
„Codul Muncii a fost deja trimis la Parlament în momentul în care am plecat de la Palatul Victoria, pentru a intra în procedura parlamentară a asumării răspunderii. Nu am avut niciodată emoţii, nu m-a speriat niciodată o moţiune de cenzură, cu atât mai puţin nu mă va speria această moţiune de cenzură dacă va fi depusă", a meţionat premierul Boc.
"Acest Cod al Muncii nou este absolut necesar pentru ca, pe de o parte, românii să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, iar pe de altă parte angajatorii să poată angaja mai uşor pe cei care doresc să muncească”, a adăugat primul-ministru.
Membrii Opoziţiei au anunţat că intenţionează să depună moţiune de cenzură, iar sindicatele au început deja proteste la nivelul întregii ţări.
Antonescu: USL va depune moţiune de cenzură
„USL va depune moţiune de cenzură în urma deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Codul Muncii”, a declarat Crin Antonescu, co-preşedintele Uniunii Social-Liberale. Politicianul a precizat că membrii USL lucrează deja la redactarea textului moţiunii.
Antonescu a mai menţionat că moţiunea va fi depusă în numele unei părţi semnificative a societăţii româneşti. „Astăzi, la ora 15:00 se va semna un acord între USL şi cele mai importante confederaţii sindicale şi patronale. (...) Odată cu moţiunea, vom depune şi proiectul propriu de Cod al Muncii care a fost agreat de patronate şi sindicate”, a declarat co-preşedintele USL.
Proiectul de modifcare a Codului Muncii a fost discutat de Executiv miercuri, Guvernul anunţând la acea dată că aşteaptă avizul Consiliului Economic şi Social, înainte de a aproba documentul.
Vineri, membrii Guvernului s-au întâlnit cu cei ai sindicatelor şi au analizat noua formă a Codului Muncii, dar fără să ajungă la un acord în privinţa modificărilor.
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului urmează să se reunească pentru a stabili un calendar pentru angajarea răspunderii Guvernului.
Sindicaliştii atrag atenţia că noul cod al muncii îi dezavantajează foarte mult pe angajaţi. Perioadele de probă vor fi mai mari, la fel şi perioada de preaviz în cazul demisiei, iar contractele pe termen determinat vor deveni regulă. Sunt doar câteva din prevederile care apar în noul Cod al Muncii.
ACESTEA SUNT PREVEDERILE NOII FORME A CODULUI MUNCII:

-se abrogă articolul potrivit căruia, la încetarea celui de-al treilea contract pe perioadă determinată, angajatul va fi încadrat obligatoriu cu contract pe perioadă nedeterminată.
-prelungirea perioadelor de probă de la 30 la 45 de zile, dar şi de preaviz, de la 15 zile calendaristice, la 20 de zile lucrătoare
-perioada in care angajatorul trebuie să asigure salariaţilor concediul de odihnă neîntrerupt, pentru situatiile în care concediul este programat fracţionat, se reduce de la 15 la 10 zile.
-un patron poate angaja în probă oricate persoane vrea şi să renunte la ele dupa expirarea perioadei de probă
-contractul individual de muncă poate înceta atât pe durata cât şi la sfârşitul perioadei de probă, fără să fie necesar preavizul, ci doar o notificare scrisă, la iniţiativa oricărei dintre părţi.
- un angajat nu poate munci mai mult de 48 de ore pe săptămână, iar perioada limită în care orele suplimentare se compensează cu ore libere plătite, se prelungeşte de la 30 la 60 de zile
-contractul de muncă al participanţilor la protest poate fi suspendat, iar în caz de concedieri colective, angajatorul va putea încadra alte persoane pe posturile ramase vacante chiar de a doua zi
-introducerea unei indemnizaţii de confidenţialitate lunare. Aceasta se stabileste prin negociere şi se impozitează la beneficiar.

sâmbătă, 26 februarie 2011

KELEMEN HUNOR ,NOUL PRESEDINTE UDMR

Kelemen Hunor a castigat alegerile pentru functia de presedinte al UDMR, cu 371 de voturi pentru. Consilierul prezidential Eckstein-Kovacs Peter a obtinut 118 voturi in timp ce deputatul Olosz Gergely a primit doar 47 de voturi. "Doresc sa fiu presedintele puternic al unei Uniuni puternice", a declarat Kelemen Hunor, dupa anuntarea rezultatelor. 


Antonescu, la Congresul UDMR: Mă rog sincer şi intens să vă dea Dumnezeu gândul cel bun

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis, sâmbătă, reprezentanţilor UDMR, la Congresul de la Oradea, că se roagă "sincer şi intens" ca Dumnezeu să le dea gândul cel bun, subliniind că decizia pentru schimbarea situaţiei actuale le aparţine, însă "timpul" acesteia interesează pe toată lumea, respectiv că această situaţie poate fi schimbată, fără UDMR, în 2012 sau mai repede, alături de Uniune.
Antonescu a apreciat că un proiect "de o anvergură fără precedent" pentru România ar putea fi construit de USL şi UDMR.
El a menţionat că, la sfârşitul anului trecut, i-a adus la cunoştinţă lui Marko Bela că, "oricât de puţin ar crede asta, şi oricât de greu ar fi", PNL şi PSD se vor uni, până în luna februarie.
"Ca unul care am spus ce urmează să fac şi am făcut tot ceea ce am putut să fac, vă spun că putem mai târziu, mult mai greu şi poate insuficient de temeinic, să schimbăm această situaţie, fără UDMR, în anul 2012. Putem să o schimbăm mai repede, mai trainic şi să construim împreună un proiect de o anvergură fără precedent pentru România cu UDMR", a subliniat el.
"Decizia este a dumneavoastră şi o veţi lua numai dumneavoastră. Timpul ei însă ne interesează pe toţi, e dictat de realitate. Este o decizie pe care o veţi lua nu în 2012, ci în următoarele săptămâni", a adăugat Antonescu.
El a menţionat că, oricare va fi această decizie, urează succes liderilor care vor fi aleşi.
Liderul liberal a spus că, din punctul de vedere al celor care au constituit USL, "România nu mai poate continua aşa" şi că situaţia se poate schimba împreună cu UDMR, dar decizia va aparţine Uniunii.
"Oricare va fi această decizie, veţi fi pentru noi întotdeauna un partener frecventabil", a mai spus Antonescu.
Preşedintele PNL a precizat că participă la Congresul UDMR din mai multe motive, printre care "din respect pentru comunitatea maghiară din România, al cărei reprezentant autentic şi legitim a fost, este şi va rămâne UDMR".
Totodată, în intervenţia sa, Crin Antonescu i-a mulţumit lui Marko Bela, în numele PNL, "pentru ce a făcut în România şi pentru România".
Crin Antonescu a subliniat că trebuie să îi fie aduse mulţumiri lui Marko Bela pentru că a dat dovadă de dialog şi moderaţie, de disponibilitate de a construi lucruri care au fost demonstrate în timp.
"Contez pe faptul că, deşi nu va mai fi preşedinte, cuvântul lui Marko Bela în interiorul UDMR şi în politica românească va fi greu şi va fi ascultat", a mai spus Antonescu, care a menţionat că îi respectă pe maghiarii din România "pentru mândria lor, şi îi preţuieşte pentru seriozitatea, competenţa şi profesionalismul recunoscute de toată lumea".
"Îndrăgesc la dumneavoastră dorinţa de libertate şi de identitate", a afirmat Antonescu.



luni, 14 februarie 2011

Gala premiilor TNL editia a VI-a - 135 de ani de la infiintarea Tineretului National Liberal


In prezenta a peste 1500 de tineri liberali a avut loc cea de a VI-a editie a galei TNL ROMANIA  12 februarie 2012 la Palatul Parlamentului. Invitatul special al acestei editii a galei  a fost Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti ,Mark Gitenstein                                       Lista tuturor nominalizarilor si premiilor:

1.Cel mai activ tanar liberal
Nominalizari: Adrian Stef TNL Satu Mare; Sorin Afloarei TNL Iasi; Denisa Zevedei TNL Arges; Sergiu Zvinca TNL Botosani, Ovidiu Jurcau TNL Salaj.Castigator: Adrian Stef, TNL Satu Mare2. Cea mai activa filiala TNL
Nominalizari: TNL Satu Mare, TNL Calarasi, TNL Iasi, TNL Arges, TNL Sector 4.Castigator: TNL Calarasi3. Cel mai activ tanar in administratia locala
Nominalizari: Narcis Jitaru TNL Bacau; Cornel Poterasu TNL Sector 4; Costel Alexe TNL Iasi; Adrian Damian TNL Caras Severin; Florin Birta TNL Bihor.Castigator: Cornel Poterasu TNL Sector 4; Adrian Damian TNL Caras Sevein4. Cea mai buna campanie pentru comunitate
Nominalizari: Traiti Bine? TNL Hunedoara; Miting de protest la adresa guvernului TNL Satu Mare; Actiune umanitara TNL Sector 4; Actiune umanitara Moldova TNL Botosani; Pichetare Birouri Parlamentare PD TNL Botosani.Castigator: Traiti Bine? TNL Hunedoara5. Cel mai important eveniment local
Nominalizari: Miting Primaria Sector 2 TNL Sector 2; Saptamana Sportului TNL Sibiu; Ora Pamantului TNL Alba; Gala Avangardei Liberale TNL Prahova; Ziua Copilului – 1 iunie TNL Sector 4 ; Strada nu e adapost pt animale TNL Gorj ; 135 ani de Istorie Liberala TNL Ilfov.
Castigator: Ora Pamantului TNL Alba; 135 ani de Istorie Liberala TNL Ilfov.6. Cel mai important eveniment regional
Nominalizari: Scoala Politica “Dunarea de Jos” TNL Calarasi ; Scoala Politica “I.Gh. Duca” TNL Valcea; Scoala Politica “Eugen Piso” TNL Sibiu.Castigator: Scoala Politica “I.Gh. Duca” TNL Valcea7. Cel mai important eveniment national
Nominalizari: Scoala de Vara a TNL 2010 TNL Constanta; Scoala Politica Gh I Bratianu TNL Maramures; 2012 pt 2012 TNL Romania; Congresul Lymec TNL Romania.Castigator: Scoala de Vara a TNL 2010 TNL Constanta; Scoala Politica Gh I Bratianu TNL Maramures; 2012 pt 2012 TNL Romania; Congresul Lymec TNL Romania8. Cel mai tanar senior
Nominalizari: Cristian Adomnitei TNL Iasi; Andrei Gerea TNL Arges; Ioan Cristina TNL Arad; Mariana Campeanu TNL Hunedoara/ Sector 2Castigator: Mariana Campeanu TNL Hunedoara/ Sector 2.9. Cea mai buna actiune de campanie electorala
Nominalizari: Alegeri Partiale Colegiul 3 Hunedoara/Camera Deputatilor TNL Hunedoara; Alegeri Partiale Colegiul 1 Bucuresti/Camera Deputatilor TNL Sector 1; Alegeri Primarie oraseneasca TNL BuzauCastigator: Alegeri Partiale Colegiul 1 Bucuresti/Camera Deputatilor TNL Sector 110. Cel mai bun material de campanie
Nominalizari: Ghidul de initiere al tanarului liberal TNL Braila; 135 ani de Liberalism TNL ArgesCastigator: Ghidul de initiere al tanarului liberal TNL Braila11. Cea mai mediatizata filiala TNL
Nominalizari: TNL Satu Mare; TNL Calarasi, TNL Iasi ; TNL ClujCastigator: TNL Cluj12. Cea mai activa filiala locala TNL
Nominalizari: TNL Fetesti TNL Ialomita; TNL Timisoara TNL Timis; TNL Galati TNL Galati; TNL Alba Iulia TNL Alba ; TNL Ploiesti TNL Prahova ; TNL Cisnadie TNL Sibiu ; TNL Simleul Silvaniei TNL SalajCastigator: TNL Timisoara TNL Timis13. Cel mai bun eveniment cultural   -----Nominalizari: Seri de Film TNL Iasi; Ziua Holocaustului TNL Braila ; Festivalul Tineretului, editia a V-a TNL Brasov; Lansare carte – 135 ani PNL TNL Vaslui ; Cartea “Din viata politica satmareana. Traditie si contemporaneitate TNL Satu Mare ; Festivalul Teatru Amator TNL Calarasi
Castigator: Seri de Film TNL Iasi14. Cel mai bun site TNL
Nominalizari: www.sector3.tnl.ro TNL Sector 3; www.vrancea.tnl.ro TNL Vrancea; www.hunedoara.tnl.ro TNL Hunedoara; www.bacau.tnl.ro TNL Bacau; www.bistrita-nasaud.tnl.ro TNL Bistrita Nasaud.Castigator: www.sector3.tnl.ro TNL Sector 3; www.vrancea.tnl.ro TNL Vrancea15. Cel mai un blog TNL
Nominalizari: www.razvanpop.ro Razvan Pop – TNL Sibiu; www.dianatusa.ro Diana Tusa – TNL Braila; www.blogatu.ro Ovidiu Calugaru – TNL Dolj; www.alinagorghiu.ro Alina Gorghiu – TNL Sector 5 ; www.adrianstef.ro Adrian Stef – TNL Satu MareCastigator: www.razvanpop.ro Razvan Pop – TNL Sibiu
S-a acordat si un premiu special lui Floris Sanaploianu – primul in topul sustinatorilor proiectului “2012 pt 2012″.

sâmbătă, 5 februarie 2011

VENIRI SI PLECARI IN LIGA 1...Kapetanos la CFR, Bakaj la Dinamo, Stanca la Steaua VEZI TOATE transferurile făcute în Liga 1 în iarnă!

Majoritatea echipelor din Liga I s-au reunit deja, cu loturile în mare parte definitivate.
1. OŢELUL
Veniri sigure: Punosevac (Napredak), Milea (liber). Mişelăricu (Delta Tulcea), Floruţ (liber de contract)
Veniri posibile: -
Plecări sigure: Elek (ACSMU), Avram, Cucu (Delta), Fl. Stoica, Willian (Callatis), Gârleanu (Petrolul), Miron, Schwartz, Blănaru, Ginghină, Duman (ASC Bacău)
Plecări probabile:
Amicale: Zărneşti (8-0), D. Moscova (7 feb.), Sat. Moscova (9 feb.), Kielce (11 feb.), Slovan Liberec (13 feb.), Slask Wroclav (15 feb.), Levski Sofia (17 feb.)
ANTRENOR: D. Munteanu (confirmat
2. TIMIŞOARA
Veniri sigure: Ricketts (MyPa), Rocha (liber), I. Matei (FC Botoşani), Lavecchia (liber), Sergei Lepmets (Levadia Tallin), Zăgrean (liber)
Veniri posibile: Bălan, Postolache (Sportul Studenţesc), Masarik (liber)
Plecări sigure: Dusko Dukic (liber), Contra (liber), Chiacu (Lankaran)
Plecări probabile: Sepsi, Pantilimon, Mera (destinaţii necunoscute), Taborda (Rapid), Luchin (Hamburg)
Amicale: Bocs KSC (4-0), Young Boys Berna (0-0), Lech Poznan
(0-2), Arka Gdynia (3-1), Sparta Praga (0-0), Dnipro (1-3), Banat (8 feb.), Novi Sad (12 feb.), ACU Arad (15 feb.), Vojvodina (19 feb.)
ANTRENOR: Dusan Uhrin jr (nou)
3. FC VASLUI
Veniri sigure: Jovanovic, Ştefoi, Buhăescu (reveniţi din împrumut)
Veniri posibile: interzis la transferuri
Plecări sigure: Burdujan, Hugo Luz (dest. necunoscute), Pancu (Rapid) , Hăisan (Braşov)
Plecări probabile: Campano (Albacete)
Amicale: FCM Bacău (2-1), Shurtan (4-1), KS Samara (6 feb.), Sheriff (8 feb.), MTK Budapesta (11 feb.) ŢSKA Sofia (15 feb.)
ANTRENOR: Viorel Hizo (confirmat)
4. RAPID
Veniri sigure: Andrei Ciolacu (Rapid II), Pancu (foto, Vaslui), Olberdam (Maritimo)
Veniri posibile: Chipciu (Braşov), Olariu (Brăneşti), Keita (Braga)
Plecări sigure: Răduţă (Tg. Mureş), Drăghia, Al. Coman (Juventus Bucureşti), R. Fernandes (Rio Ave), Dobroiu (Călăraşi), Mardare (destinaţie necunoscută)
Plecări probabile: Bozovic (Rusia), D. Coman (Kavala sau Turcia), Herea (Dnepr sau Dinamo Moscova), M. Constantin (Dnepr)
Amicale: Dnepr (3-1), Copa del Sol (27 ian. - 7 feb.): Rosenborg (0-0 / 3-5, d.l.d.), Malmö (0-0 / 1-3, d.l.d.), Victoria Plzen (azi)
ANTRENOR: Marius Şumudică (confirmat)
5. GAZ METAN
Veniri sigure: Fl. Bratu (liber), R. Gaşpar (junior), R. Crişan (junior)
Veniri posibile: Fertea (în probe de la SESO)
Plecări sigure: Silvăşan (reziliere contract), Marovic, Prekop, Galanis (destinaţii necunoscute), Cigan (FC Bihor)
Plecări probabile: -
Amicale: FC Torpedo Kutaisi (1-1), Fakel Voronezh (1-2), Karabag (1-2), Torpedo M. (1-1), FC Zhetysu (3-1), FC Admira (6 feb.), Slovan Bratislava (10 feb.)
ANTRENOR: Cristi Pustai (confirmat)
6. DINAMO
Veniri sigure: R. Crişan (Silvania), E. Crăciun (Astra), Vl. Munteanu (Wolfsburg), Bălgrădean (Urziceni), Pătraşcu (Sportul), Bakaj (Dinamo Tirana)
Veniri posibile: Takayuki (Astra), Bărboianu, Găman (Craiova), Ghvinianidze (TSV München)
Plecări sigure: Garat (liber), N'Doye (Astra), Bazzi şi Ad. Cristea ("U" Cluj), L. Rus (Tg. Mureş), Scarlatache, Muşat (Lankaran), An. Cristea (Karlsruher), M. Niculae (Kavala),
Plecări probabile: Dănciulescu (Astra sau Tg. Mureş), Dolha (Astra, "U" Cluj), Torje (Hamburg, Wolfsburg sau Lok. Moscova), Mărgăritescu ("U" Cluj)
Amicale: Austria Viena (0-3), Obolon Kiev (2-0), Partizan Belgrad (0-0), Dacia Chişinău (4-0), Hajduk Split (azi), Gyengnam (6 feb.) şi Olimpia Ljubljana (8 feb.)
ANTRENOR: Ioan Andone (confirmat)
7. STEAUA
Veniri sigure: N. Dică (liber de contract), G. Matei (Pandurii Tg. Jiu, din vară), Stanca (foto, Craiova)
Veniri posibile: Moraes (Gloria Bistriţa), Chipciu (Braşov), Marcos Antonio (Rapid), Găman, Bărboianu, Iliev (Craiova)
Plecări sigure: Zapata (Galatasaray), Anghelov (Anorthosis), Abrudan ("U" Cluj), Fl. Matei (liber), B. Stancu (Galatasaray), Onofraş (Urziceni), Kapetanos (CFR Cluj)
Plecări probabile: Geraldo, An. Ionescu (dest. necunoscută)
Amicale (în direct la Sport.ro): Hoffenheim 2 (2-0), Kapfenberg (1-1), Sheriff Tiraspol (4-1), Dinamo Zagreb (1-1), Lech Poznan (6 feb.), FC Koper (8 feb.), Steaua Roşie Belgrad (10 feb.), Debrecen (13 feb.)
ANTRENOR: Marius Lăcătuş (confirmat)
8. CFR CLUJ
VENIRI SIGURE: Maftei (Urziceni), Nicoară (Brăneşti), Mincă (Braşov), Kapetanos (Steaua)
VENIRI POSIBILE: Amadio (Cassino), J. Moraes (Bistriţa), Modou (Academica)
PLECĂRI SIGURE: Culio (Galatasaray), Sforzini (Grosseto), Tony (Guimaraes), Y. Kone (Valerenga), Peskovic (liber), Anselmo (Oeste), Alcantara (Montedio Yamagata), Bjelanovic (Atalanta)
PLECĂRI PROBABILE: Traore (Rubin)
AMICALE: FC Horst (13-1), M. Donetsk (2-4), SV Ried (3-1), Koper (azi), NK Riejka (7 feb.), Litex (9 feb.)
ANTRENOR: Alin Minteuan (confirmat)
9. ASTRA
Veniri sigure: N'Doye (Dinamo), Marcu, Senin, Valdez (Astra Giurgiu), Ţigănaşu (Botoşani), Rotaru (Juventus Buc.), M. Croitoru (Atyrau), Junior Maranhao (Freamunde), Pânzaru (Tomşani), Budescu (Petrolul)
Veniri posibile: V. Frunză (liber), B. Rusu (Farul), Megahed (Al Taawon), Yasuhiro Kato, Hirasawa Tomohito (în probe)
Plecări sigure: Crăciun (Dinamo), Popara (Slavia Sofia), Pătraşcu, Lukacs, Florea, Cl. Tudor (ACSMU), Michellini, Bornosuzov, Ebede (dest. necunoscute), Rohat (retras)
Plecări probabile: Takayuki (Dinamo)
Amicale: Prahova Tomşani (3-1), CS Păuleşti (11-0), Orhei (1-1), Zimbru (2-2), Zorya (1-0), Turnovo (2-0), Catuense (1-1), Bralystok (5 feb.)
ANTRENOR: Tibor Selymes (confirmat)
10. U CRAIOVA
Veniri sigure: V. Bujor (liber),
Zoro (Benfica), Wendel (Santo Andre)
Veniri posibile: Beda (TSV München)
Plecări sigure: Al. Piţurcă (Lankaran), Dilevski (contract reziliat), Stanca (Steaua), Wobay (Lankaran)
Plecări probabile: Iliev (Steaua), Gargorov, Dina (destinaţii necunoscute), Lopes (Penarol), Găman (Dnepr, Dinamo, Steaua), Bărboianu ( - Dinamo sau Steaua)
Amicale: CSM Rm. Vâlcea (1-1), Shinnik (azi), Mlada Boleslav (6 feb.), echipă din Canada (8 feb.), adversari necunoscuţi (10,12, 13 feb.)
Manager: Victor Piţurcă (suspendat)
Antrenor: Nicolo Napoli (interimar)
11. BISTRIŢA
Veniri sigure: Peteleu (Tulcea), Mandea (liber), D'Agostino (liber), Cafasso (Guarani), Botoşer (Tg. Mureş), Curtuiuş (Arieşul Turda)
Veniri posibile: I. Costache (Poli Iaşi), Sighiartău (FC Silvania), Aliuţă (liber), Ad. Dulcea (foto - Mioveni)

Plecări sigure: Bawab (FCM Tg. Mureş), Mureşan, Frăsinescu (Lankaran), Perez, Tadeu, De Pina, Ţurcaş (contracte reziliate)
Plecări probabile: J. Moraes (Steaua, CFR sau Dnipro)
Amicale: Gaz Metan II (3-0), FC Taraz (4-0), Viitorul Constanţa (azi), Alania (7 feb.), Ludogorets Razgrad (9 feb.), Bunyodkor (9 feb.), Delta Tulcea (10 feb.), SR Delemont (11 feb.), Lokomotiv Astana (12 feb.), PFK Andijon (13 feb.), ND Gorica (13 feb.)
ANTRENOR: Nicolae Manea (confirmat)
12. FC BRAŞOV
Veniri sigure: Diego Gaucho (Uniao Leiria), Taloza şi David Distefano (San Felipe), Cardoso (Sol de America), Hăisan (Vaslui)
Veniri posibile: N. Claro (CFR Cluj)
Plecări sigure: Mincă (CFR Cluj), Bălaşa, L. Dumitru, Bădoi , V. Badea, Lamine (contracte reziliate)
Plecări probabile: Chipciu (Steaua / Rapid)
Amicale: Yonsei (1-3), Mattersburg (2-0), Celik (2-0), FK Zeta (5 feb.), Slavia Sofia (8 feb.)
ANTRENOR: Antonio Conceicao (nou)
13. TG. MUREŞ
Veniri sigure: Balauru (Snagov), Petcuţ (Silvania), L. Rus (Dinamo), Bawab (Bistriţa), D. Zaharia (Levadiakos), Jovandic (Banat Zrenjanin), Iencsi (Chiajna), Răduţă (Rapid)
Veniri posibile: Uribe (Total Chalaco)
Plecări sigure: Ilea (Alba Iulia), Sfârlea (Mioveni), Sosa (Italia 3), Botoşer (Bistriţa), Lupuţ, Cr. Pop (Arieşul), Veljovic (revenit CFR Cluj), Popete, Casquero, Roman, Vancea, Edu (contracte reziliate), Onicaş (Steaua)
Plecări probabile: Biţiş (Brăneşti), Caparco, Donadoni, Bălău, Miclăuş, Stângă (puşi pe lista de transferuri)
Amicale: Ferencvaros (2-3), Wuppertaler (3-2), Osijek (2-2), Shkendija (1-1), Senika (5 feb.), Minyor (9 feb.), Slovako (10 feb.)
ANTRENOR: Ioan Sabău (confirmat)
14. "U" CLUJ
Veniri sigure: Abrudan (Steaua), Ad. Cristea (Dinamo), Pele (Strasbourg), M. Popa (foto - Pandurii), Nasser (Pandurii), Bazzi (Dinamo), Tony (Arieşul), , Nicola Ascoli (Frosinone)
Veniri posibile: Pedro Garcia (Albacete)
Plecări sigure: Reinaldo da Silva (ABC), Cvirik (liber), Ad. Ionescu, Cenic, Belosevic, Huţan (pe lista de transferuri), Noe Acosta (Ol. Volos), Piţ (Lankaran), Castro (Portimonense), Lemnaru (Pandurii)
Plecări probabile: -
Amicale: Sibir (1-1), Torpedo Kutaisi (2-2), Anji Makhachkala (0-1), Zestafoni (0-1), Viena Neustadt (1-2), Gyeongnam (4-0), Varteks (1-2), Cernomoret Varna (azi), Bytom Polonia (8 feb.), Steaua Roşie Belgrad (8 feb.)
ANTRENOR: Ionuţ Badea (confirmat)
15. BRĂNEŞTI
Veniri sigure: Zuluf, Vasilescu (reveniţi Gloria Buzău), B. Matei (Titu), Poverlovici (A. Iulia), G. Savu (Ceahlăul), V. Alexandru (revenit Năvodari), Todoran (Urziceni), Călinţaru (Juventus Bucureşti)
Veniri posibile: Biţiş (Tg. Mureş)
Plecări sigure: Nicoară (CFR Cluj), Buhuşi (Petrolul), V. Neagu, C. Prodan (liberi de contract)
Plecări probabile: -
Amicale: NK Osijek (2-0), Abseron (0-0), Gyor (0-0), Spartak Trnava (0-2), Sturm Graz (5 feb.)
ANTRENOR: Ilie Stan (confirmat)
16. PANDURII
Veniri sigure: C. Cristea (Alba Iulia), Lazar (Voinţa Sibiu), Popete (Tg. Mureş), Lemnaru ("U" Cluj), Horvat (Deva)
Veniri posibile: -
Plecări sigure: Antohi (Dun. Galaţi), M. Popa, Nasser (ambii "U" Cluj), Dedu (Otopeni), Mutu (ACSMU), Ghindeanu (Alro), Vranjkovic, Maksumic, Murgan, I. Iordache, Stromajer (liberi), Ad. Iordache, Chibulcutean, D. Orac (pe lista de transferuri), G. Matei (Steaua, din vară)
Plecări probabile: Hidişan (dest. necunoscută)
Amicale: Ungaria U 23 (3-2), FK Baku (0-1), FK Sopot (2-0), Gyeongnam (1-2), FC Gangwon (5 feb.), Locomotiv Zagreb, (7 feb.), Khazar Lankaran (9 feb.)
ANTRENOR: Petre Grigoraş (confirmat)
17. URZICENI
Veniri sigure: Onofraş (Steaua), Niţă, Diouf, Chiţu, Ciubotariu, Alin Stoica, Ad. Popa, Mamele, Cosic, Nae, Silviu Pană, Sorin Pană, Trică, Diniţă (toţi de la Chiajna), S. Cucu, Grosu (Dun. Galaţi), Bălţoi, Iul. Apostol, Paşcovici (liberi)
Veniri posibile: -
Plecări sigure: Maftei (CFR Cluj), Mehmedovic (liber), Semedo (Alki Larnaca), Bâtfoi, Toşca, Filip, Fl. Matei, Văduva, Lupu, Pazon (toţi Steaua II), Todoran (Brăneşti), Bălgrădean (Dinamo)
Plecări probabile: -
Amicale: Jonsey (3-1), Sturm Graz (0-1), Gangwon (0-2), Paks (5 feb.), Inter Zaparocic (7 feb.), Rudar (9 feb.), Sportul (19 feb.)
ANTRENOR: Costel Orac (nou)
18. SPORTUL
Veniri sigure: Gabi Popescu (cooptat în stafful tehnic)
Veniri posibile: -
Plecări sigure: Pătraşcu (Dinamo)
Plecări probabile: Varga (Kuban), Bălan, Postolache (Timişoara)
Amicale: Chimia Brazi (3-3), Copa del Sol (27 ian. - 7 feb.), Nordsjælland (0-1), Şahtior (1-2), V. Plezn (4-1), Urziceni (19 feb.)
ANTRENOR: Florin Tene (confirmat)

OMV Petrom a scumpit vineri motorina cu şase bani pe litru

OMV Petrom (SNP) a scumpit vineri motorina cu şase bani pe litru, cel mai scump sortiment fiind comercializat pentru 5,38 lei.
Cele patru tipuri de motorină comercializate în staţiile OMV Petrom au preţuri cuprinse între 4,78 şi 5,38 lei pe litru.
Compania, deţinută de grupul austriac OMV, a menţinut preţurile benzinelor, care costă între 4,9 şi 5,7 lei pe litru.
De asemenea, Rompetrol Downstream, divizia de comercializare a carburanţilor din grupul Rompetrol, vinde carburanţi cu preţuri cuprinse între 5,04 lei şi 5,72 lei pe litru.
Lukoil, al treilea distribuitor de carburanţi important de pe piaţa românească, practică preţuri cuprinse între 4,91 şi 5,47 lei pe litru.
Majorările repetate ale preţurilor carburanţilor au determinat Guvernul să solicite Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) să deruleze inspecţii fiscale la marile companii petroliere pentru a verifica dacă aceste creşteri sunt justificate.

vineri, 4 februarie 2011

"Catelusii" lui Dinamo! Ei sunt pustii pe care Andone se bazeaza in retur

La 19 ani, George Ţucudean aduce ca stil de joc cu Ianis Zicu: tehnic, tupeist pe teren şi uneori mult prea relaxat în faţa porţii
George Ţucudean a marcat marţi cu Dacia Chişinău (4-0) primul său gol pentru Dinamo. La o zi distanţă, atacantul a acceptat să fie protagonistul unui reportaj pentru cititorii ProSport. Cu alte cuvinte, vă propunem să-i descoperiţi, pe rând, pe puştii pe care Ando încearcă să-i pregătească pentru schimbul de generaţii de la Dinamo.
Cu Ţucudean, ideea era simplă. Atacantul face parte din grupul "grădiniţei câinilor roşii", dar are şi o poveste deosebită de familie. Tatăl său, dinamovist convins, a jucat la UTA Arad, echipă pentru care a înscris un gol de mare efect - şut de la 30 de metri - chiar în poarta dinamovistă. La 17 ani distanţă, tot iarna, fiul său avea să debuteze ca marcator al lui Dinamo. Şi a acceptat o provocarea. O fotografie în care vârful lui Dinamo apare alături de fanioanele mai multor echipe care au evoluat de-a lungul anilor aici, la Papillon Sport Center de la Belek. Dorinţa elevului lui Ioan Andone se subînţelegea: "Aş vrea, dacă se poate, să le dau gol tuturor echipelor, în tricoul lui Dinamo". Neobişnuit cu atenţia presei şi reţinut în declaraţii, exact profilul căutat de "câini" pentru reconstrucţie, George a acceptat un scurt dialog cu noi. "Încep să mă acomodez, sunt fericit că am şi marcat", a spus atacantul.
În numele tatălui
George a explicat şi ratările din meciul cu echipa moldavă: "Nu îţi poate ieşi totul perfect de la început. Dar este bine că am înscris până la urmă. Te simţi extraordinar după".
Despre golul tatălui său împotriva actualei sale echipe: "Sunt sigur că lui tata nu i-a părut rău atunci. Era meseria lui să marcheze, dar la fel de sigur sunt că îl bucură şi mai mult reuşitele mele. Sper să îl fac fericit în continuare".
Puşti rebel
"Câinii" l-au transferat pe Ţucudean în vară, însă, după câteva antrenamente la Săftica, atacantul a fugit din cantonament fără să anunţe pe nimeni. A intervenit tatăl său, care l-a rugat pe Andone să-l ierte şi să-l lase să joace până în iarnă la UTA. "Fălcosul" a acceptat, iar incidentul a fost uitat. Acum, George nu vrea să-şi aducă aminte de acel moment. "A fost o copilărie a mea, a trecut, acum sunt la Dinamo şi nu o să mai fug". A făcut-o totuşi până la autocar, acolo unde echipa se îmbarca pentru ultimul antrenament al zilei de ieri.
Mi-aş dori să dau goluri tuturor echipelor pe care le voi întâlni în tricoul lui Dinamo. Ar fi extraordinar!
George Ţucudean, atacant Dinamo
Este un golgheter pur-sânge, în 52 de meciuri la UTA reuşind să marcheze de 21 de ori. Anul acesta, raportul a fost 12 cu 8. La 16 ani a fost dorit de Rangers, dar a refuzat să plece de la UTA. Se spune că provine dintr-o familie înstărită. Este fiul fostului jucător arădean Marius Ţucudean.
Vârstă: 19 ani
Înălţime: 1,85 m
Greutate: 77 kg
Sergiu Scărlătescu - fundaş sau mijlocaş dreapta
Vârstă: 22 de ani
Înălţime: 1,73 m
Greutate: 62 kg
Poate juca atât fundaş dreapta, cât şi mijlocaş dreapta. Este bănăţean, a fost descoperit de Sdrobiş şi a jucat la CFR Timişoara, Jiul şi Farul Constanţa. În tur, pentru "marinari" a bifat 13 meciuri şi a marcat două goluri în Liga a II-a
Marius Ioniţă - fundaş central
Vârstă: 19 ani
Înălţime: 1,95 m
Greutate: 80 kg
Joacă pe postul de fundaş central, jucător de picior stâng. A fost adus de la Petrolul Berca, iar în tur a jucat în 12 meciuri pentru Dinamo II, pentru care a înscris o singură dată. A muncit mult pentru masa musculară, principala sa problemă la transferul la Dinamo, iar şefii îl văd titular clar în echipa lui Andone în viitorul apropiat
Dorin Mărmăneanu - extremă dreaptă
Vârstă: 19 ani
Înălţime: 1,85 m
Greutate: 73 kg
Este produs al clubului Banatul Timişoara, iar Dinamo l-a adus de la Recaş. Evoluează atât ca vârf, cât şi ca extremă stânga sau dreapta. A trecut şi pe la Jiul, iar în tur a jucat în 14 partide la Dinamo II şi a înscris un singur gol
Raul Crişan - fundaş central
Vârstă: 23 de ani
Înălţime: 1,83 m
Greutate: 76 kg
Este produs al Liceului cu Program Sportiv din Satu Mare, la fel ca Florin Gardoş, Adrian Sălăgeanu, Eric Bicfalvi şi Ciprian Brata de la Pandurii. A venit de la Şimleu Silvaniei şi nu a bifat încă niciun minut în meciurile din Antalya. Evoluează pe postul de fundaş central
Rafi Stănescu -mijlocaş
Vârstă: 17 ani
Înălţime: 1,79 m
Greutate: 73 kg
Produs 100% al Centrului de Copii şi Juniori din "Ştefan cel Mare". S-a născut în Germania, iar la 15 ani şi jumătate a debutat în Liga a II-a. Doi ani mai târziu a jucat la echipa mare, iar anul trecut a câştigat titlul de campion cu grupa 1993. A înscris de două ori în Antalya, iar suporterii îl compară deja cu Adrian Cristea sau Gabi Torje

Antonescu:Daca alianta PNL-PC-PSD pierde parlamentarele sau localele,imi depun mandatul de presedinte de partid

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, 3 februarie 2011 că dacă alianţa PNL-PC-PSD va înregistra un eşec, pierzând alegerile locale sau parlamentare, atunci el îşi va depune mandatul de preşedinte de partid.




Antonescu a mai spus că este posibil ca alianţa PNL-PC şi PSD să preia guvernarea la sfârşitul lunii martie, fie prin ieşirea UDMR din coaliţia de la putere, fie prin trecerea unor parlamentari PDL sau din alte partide la noua alianta.
"Posibilitatea ca această alianţă să preia guvernarea este una destul de însemnată. Este principala speranţă cu care am precipitat încheierea ei. Este foarte posibil ca la sfârşitul lunii martie, sau până în sfârşitul lunii martie, lucrul ăsta să se întâmple. Nu e sigur, nu am garanţii pentru asta. Nu pot să spun că aşa va fi, dar îmi doresc acest lucru şi el este posibil", a spus Antonescu.
El a arătat că a avansat luna martie pentru că este cel mai optimist şi cel mai rapid termen în care, din punct de vedere practic, s-a putea întâmpla preluarea guvernării de către noua coaliţie: "Asta se poate întâmpla teoretic la sfârşitul lunii februarie, când UDMR are un congres. Nu sunt temeiuri să afirmăm că la acel congres UDMR va decide dacă continuă să guverneze încă un an şi jumătate cu domnul Boc sau doreşte de pe acum să scutească România de un şi jumătate de chin şi să-şi asigure o guvernare de cel puţin şase ani".
Liderul PNL a explicitat, totodată, principiul parităţii care va sta la baza alianţei dintre PNL-PC şi PSD: "Paritatea este exprimată la nivelul alegerilor parlamentare printr-un număr egal de candidaţi pentru ambele părţi; la nivelul preşedinţilor de Consiliu Judeţean printr-un număr aproape egal - pentru că e un număr impar - în 21 de judeţe candidat PSD, în 20 candidat PNL; la primăria reşedinţelor de judeţ 20 PNL-PC, 20 PSD. Acesta este principiul parităţii şi este expresia lui aproape perfectă aritmetic".
El a arătat că sondajele de opinie vor sta la baza determinării celor 21 de judeţe sau 20 de reşedinţe de judeţ unde PNL-PC va desemna candidatul, ca şi a celor în care candidatul PSD va fi susţinut.
Antonescu a mai spus că în protocolul alianţei cu PSD a fost stipulat principiul candidatului comun la Primăria Generală a Capitalei. "Noi am stipulat în acest acord că avem principiul unui candidat comun la Primăria Generală, pentru că aşa e normal, e o miză electorală foarte mare şi sigur că formula aceasta de coaliţie trebuie să se reflecte aici. Am lăsat pentru sectoare toate posibilităţile deschise".
Antonescu a admis că a impus conducerii PNL decizia privind Guvernul din umbră, dar a precizat că a impus-o "democratic", fără a încălca nicio regulă statutară.
Solicitat să comenteze faptul că unii îl denumesc "micul dictator" şi să precizeze dacă îşi reproşează impunerea vreunei decizii conducerii PNL, Antonescu a spus: "Am impus o decizie, nu-mi reproşez asta, şi am impus-o democratic. Decizia privitoare la Guvernul din umbră a fost o decizie pe care am luat-o şi am împins partidul să o ia fără să încalc însă vreo regulă statutară. A fost un moment tensionat, am înţeles foarte bine frustrarea multor colegi în faţa unui gest inuzual şi destul de brutal - admit acest lucru".

joi, 3 februarie 2011

Echipa TVR-amenintata cu moartea de civilii din Cairo

Neliniştea s-a propagat până în cartierele sărace ale oraşului Cairo. În unul dintre acestea se afla şi echipa TVR, care încerca să facă un reportaj despre viaţa grea a egiptenilor.
Trimisul special al TVR, Adelin Petrişor,operatorul şi translatorul au fost asaltaţi de mulţime.
Vă prezentăm ataşat relatarea la cald ale corespondentului TVR despre cele întâmplate.
Zi fierbinte la Cairo
O persoană a murit şi sute au fost rănite în confruntarile care au izbucnit în Cairo.
Susţinătorii lui Mubarak şi cei care protestează de nouă zile în Piaţa Tahrir au început să arunce cu pietre unii spre alţii. Mai multe persoane călare pe cai sau cămile au pătruns în piaţă cu arme artizanale.
În piaţă s-au auzit focuri de armă, transmite Reuters. Potrivit televiziunii de stat egiptene, armata neagă că ar fi folosit arme de foc.
Liderul opoziţiei egiptene ElBaradei s-a declarat foarte îngrijorat de ciocnirile violente din piaţa Tahrir şi acuză Guvernul că foloseşte "tehnici de intimidare". El şi-a exprimat, de asemenea, temerile că violenţele din această piaţă se vor "transforma într-o baie de sânge" şi i-a numit pe demonstranţii care îl susţin pe preşedintele Hosni Mubarak "o bandă de criminali periculoşi".
"Nu sunt interesat de deţinerea unei poziţii" în vreun Guvern, a explicat ElBaradei. "Sunt aici ca egiptean, pentru a mă asigura ... că Egiptul se transformă dintr-un regim opresiv, autoritar într-o democraţie. Aceasta este principala mea prioritate. Totuşi, dacă poporul vrea să fac ceva ce pot, nu îl voi dezamăgi", a declarat el.
"Nu noi trebuie să plecăm, el trebuie să plece!" transmite mulţimea furioasă în cea de-a noua zi de proteste, după ce preşedintele Mubarak a anunţat că nu va mai candida la noile alegeri care vor avea loc în septembrie şi că va lupta pentru o tranziţie paşnică.
Susţinători ai preşedintelui au defilat miercuri dimineaţă cu banderole pe care se putea citi "Da lui Mubarak, pentru protejarea stabilităţii", sau "Cei care iubesc Egiptul nu-l fac să se prăbuşească".
Doi jurnalişti suedezi au fost şi ei reţinuţi de civili în timp ce realizau un material într-un cartier sărac şi eliberaţi câteva ore mai târziu de un militar, transmite AFP

REAL si BARCELONA,dupa 21 de ani in finala CUPEI SPANIEI!


sursa TNL CRISTESTI

Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni în finala Cupei Spaniei, în data de 20 aprilie, după ce au eliminat în semifinale echipele Almeria, respectiv FC Sevilla. Barcelona a învins în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Almeria, în manşa secundă a semifinalelor Cupei Spaniei, după ce în tur obţinuse tot o victorie (5-0). Golurile au fost marcate de Adriano '35, Thiago '56 şi Affelay '66.
Real Madrid s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei FC Sevilla, prin golurile înscrise de Ozil '82 şi Adebayor '90+4. În tur, echipa madrilenă a învins, cu scorul de 1-0. Reuşita lui Adebayor este cu numărul 5.000 pentru Real marcat pe teren propriu.
Meciul din 20 aprilie va fi prima finală a Cupei Spaniei între FC Barcelona şi Real Madrid, după 1990. Echipa catalană a mai câştigat trofeul de 25 de ori, iar Real Madrid de 17 ori.
Drepturile de televizare ale acestei finale vor avea o valoare mai mare decât în mod obişnuit, iar Esteve Calzada, expert în tehnici de marketing, agent de jucători şi fost director de marketing al Barcelonei, susţine că vor costa între 6 şi 8 milioane de euro. Din vânzarea de bilete la finală, disputată la Valencia, pe Mestalla, veniturile vor ajunge la 3 milioane de euro. Din publicitate şi sponsorizări, Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal ar mai obţine alte 3 milioane de euro, în timp ce pentru pachete de VIP şi concesionări suma ar putea creşte cu încă un milion de euro, scrie El Mundo Deportivo.
Real şi Barcelona se mai pot întâlni încă de patru ori în "El Clasico" în această primăvară. În afara returului de pe Bernabeu şi a finalei Cupei Spaniei, marile rivale se mai pot afla faţă în faţă într-o dublă manşă în Liga Campionilor, în sferturi sau în semifinalele competiţiei.